1

Cronica sau despre Svejk

La război, ca la război – bere şi reumatism de Razvana Nita

Svejk face politică dar are un mare defect – e îngrozitor de sincer. El predicţionează începerea Primului Război Mondial şi nu ascunde celor care îl întreabă faptul că e complet idiot. Această rar întâlnită onestitate, dublată de o deloc jucată candoare şi întregită de o surprinzătoare intuiţie fac din Svejk unul dintre cele mai simpatice personaje din literatura universală, un fel de Păcală care are ghinionul de a se afla mereu în locul şi la momentul nepotrivite, dar şi flerul şi prezenţa de spirit pentru a ieşi cu bine din încurcături …

Alexandru Dabija revine cu un evident succes de public pe scena de la Odeon, un spectacol bine orchestrat care pune în valoare una dintre cele mai versatile trupe de actori din Bucureşti. Iar muzica Adei Milea adaugă picătura de ironie, expresivitate şi show fără de care tot ce ni se înfăţişează ar rămâne poate în limitele unei simple snoave …

În ceea ce îl priveşte pe interpretul rolului titular, dincolo de impresionantul tur de forţă (nu e un spectacol uşor, ci chiar unul extrem de solicitant), Pavel Bartoş Foloseşte în soldatul Svejk toată muniţia din dotare: mijloace, expresivitate, farmec, just dozaj comic, măsură, mimică, energie, bun gust. Un actor care umple scena şi când clipeşte şi care ştie cum să ţină spectatorii conectaţi …

Aşadar, nu vă refuzaţi întâlnirea cu Svejk, soldatul cu zâmbet larg, sinceritate dezarmantă şi care iubeşte atât de mult viaţa încât nu are niciun chef să se teamă de moarte. Face să-i dea şi dicoraţie, zic.

Citeste intreg articolul aici