INTERVIU Pavel Bartoş: „Pot să glumesc şi cu femeia de serviciu, la fel cum o fac cu un mare scriitor“

Pavel Bartoş (40 de ani) a povestit pentru „Adevărul“ care sunt provocările noului sezon „Vocea României“, a dat detalii despre relaţia lui cu Smiley şi a subliniat felul în care cultivă umorul cu bun gust, rememorând, în acelaşi timp, amintiri din timpul copilăriei şi facultăţii.

Pavel Bartoş e plin de entuziasm când vorbeşte. Atât de entuziasmat că uite să termine o idee sau un cuvânt. Şi-a construit o imagine de om simplu, dar care apare pe micile ecrane cu un umor de calitate, lipsit de vulgaritate. Poate că de-asta e apreciat. „E simpatic“, cum ar zice orice om de rând. „E de-al nostru“. Se prezintă cu un zâmbet larg şi o strângere de mână nu prea fermă. Are mâinile aspre. Zâmbeşte necontenit, ascultă fiecare întrebare până la capăt, privind în jos şi sprijinindu-şi bărbia de palme, şi îşi micşorează ochii verzi de fiecare dată când zâmbeşte. E îmbrăcat lejer, cu bermude şi cămaşă de vară. Îi plac interviurile, mai ales când are ocazia să vorbească despre teatru. Şi o face cu multă îndârjire, încât uită de orice probleme. „Adevărul“: „Vocea României“ a revenit cu sezonul cinci. Pavel Bartoş e la fel de spumos şi exuberant cum ne-a obişnuit? Pavel Bartoş: Normal că eu îmi doresc acest lucru, acum depinde de cei care se uită să vadă ce fac. Nu vreau să fie acelaşi, vreau să fie mai spumos, mai exuberant, mai spiritual, mai tânăr cu un an chiar dacă el se duce în cealaltă parte (n.r. – zâmbeşte). Dar cel mai mult mă bucur că revine! Atât Pavel Bartoş, cât şi „Vocea României“. Munca lui Bartoş se complică în noul sezon „Vocea României“ Ştiu că sunt nişte schimbări în noul sezon. Wow! Da! Şi pe mine m-au costat un pic! Până acum susţineam foarte mult concurenţii, indiferent de rezultat, e ca la „Românii au talent“, apreciez omul pentru că a avut curajul să vină. Ca să i se împlinească un vis. Atunci, normal că îl susţin şi ştiu ce înseamnă emoţiile pentru cineva care urma pentru prima data sau a zecea oară pe scenă. Ştiu şi îl încurajez. Dar acum a trebuit să mă fac, poate, un pic mai deştept. Deşi Dumnezeu nu mi-a dat această abilitate peste noapte, să mă fac specialist în muzică. Îi mulţumesc că m-a lăsat actor şi că mă ţine încă actor. Acum există această regulă că dacă juriul nu apasă pe buton pentru un anumit concurent, scaunele nu se mai întorc deloc, nici la finalul melodiei. Cumva, concurentul rămâne, cum se zice la noi, bujbeu. „De ce? Nu mi se explică de ce? Că înainte se întorceau“.

Citeste tot interviul aici